Dezinfecție apă turnuri de răcire

Pentru a întelege importanţa controlului microbiologic în apa utilizată în sistemele de răcire, este necesară o întelegere cât mai exactă a funcţionării acestora şi a pericolelor la care ne expunem, atât noi ca utilizatori de turnuri, cât şi populaţia aflată în imediata vecinătate.

Prin recircularea apei în turnurile de răcire se obţine o cădere de temperatură de 6-10℃, cu un consum energetic relativ mic în comparaţie cu alte tipuri de răcitoare, iar simplitatea sistemului duce la o fiabilitate foarte mare în comparaţie cu răcirile bazate pe transformarea izobară.
Trecerea de la turnurile ventilate natural (turn hiperbolic din beton armat) la cele cu ventilaţie forţată a făcut ca volumul ocupat de acestea să fie foarte mic, iar puterea de răcire să crească, fapt ce a dus la o răspândire a turnurilor, dacă iniţial erau utilizate doar în zona industrială, datorită volumelor mari (zonă cu trafic uman controlat), acum acestea apar în toate zonele, datorită spaţiului mic ocupat şi greutăţii reduse, putând fi montat pe clădiri sau în imediata vecinătate a acestora (zonă cu trafic uman intens).

Apariţia ventilatoarelor a dus la recircularea unor volume foarte mari de aer care pot ajunge la sute de mc/min. în contracurent cu apa de răcire, aceasta ducând la contaminarea apei cu praf, bacterii, viruşi, spori, etc. Împreună cu apa din sistemul de răcire, aflată la o temperatură optimă dezvoltării microbiologice (20-30℃) şi nutrienţii concentraţi în apă (săruri, fosfaţii, etc) duc la formarea unui lichid de răcire contaminat care poate afecta grav instalaţia de răcire prin formarea de biofilm pe suprafeţele de schimb.

Separat de problemele apărute în exploatarea sistemului de răcire mai apare un risc, şi anume, de răspândire a unor bacterii periculoase precum Legionella. Acest risc apare datorită fenomenului de “drift“, adică angrenarea unor picături de apă în aerul care iese forţat din turnul de răcire. Picăturile şi aerosolii astfel angrenaţi, pot fi purtătoarele acestor viruşi şi/sau bacterii, iar acestea pot fi inspirate sau ingerate de persoanele aflate în vecinătate.

Marea majoritate a utilizatorilor de turnuri de răcire cunosc aceste probleme şi apelează la companii specializate în tratarea acestor ape sau achiziţionează produse chimice pe care le utilizează în scopul dezinfecţiei periodice sau continue a acestor ape. Aceste programe de dezinfecţie se implementează după stabilirea unor date certe, specifice fiecărei instalaţii de răcire, iar după implementare se fac teste microbiologice în vederea verificării programului.

În foarte multe programe de acest fel sunt folosite substanţe non-oxidante, pentru un control cât mai bun al coroziunii şi pentru o stabilitate cât mai mare a biocidului pe termen lung. Riscul astfel apărut este acela că, în anumite perioade de timp, bacteriile existente să capete rezistenţă la aceste substanţe biocide din categoria non oxidante.

Cunoscând toate aceste date, se recomandă ca cel puţin la o perioadă determinată de timp (2-3luni) să se realizeze o dezinfecţie cu un biocid oxidant cum este dioxidul de clor. Avantajul reactivităţii mari la doze mici de dioxid de clor face ca procesul de coroziune provocat sistemului de un oxidant să fie minim. Oxidabilitatea mare are şi avantajul de a distruge şi îndepărta pelilulele de biofilm, în cazul în care acestea sunt formate pe suprafeţe.

Utilizarea unui program de dozare de 3-5 ppm ClO₂ raportat la volumul de apă din sistem şi repetat la perioade determinate de timp va asigura o dezinfecţie eficientă a sistemelor de răcire şi păstrarea suprafeţelor curate din punct de vedere microbiologic.