Apă potabilă pentru bebeluși
23 aprilie 2019
Cea mai simplă, mai corectă și mai ușor de înțeles definire a apei potabile se bazează pe ideea că, atât consumată ca atare cât și în prepararea alimentelor, nu pune în pericol sănătatea consumatorului. De cele mai multe ori consumul se referă doar la cel uman, ignorându-l pe cel destinat animalelor, irigațiilor, sau diverselor aplicații de curățare a suprafețelor din industria alimentară.
In acest sens, folosirea expesiei aproape folclorice apă potabilă proastă sau apă de băut proastă este un nonsens în măsura în care există o legislație clară care prevede anumiți parametrii pe care apa trebuie să îi îndepliească pentru a fi potabilă. Însă cel mai important aspect al legii în discuție este faptul că prevede în mod expres dezinfecția apei ca etapă obligatorie. Determinarea potabilității apei se face doar prin analize de laborator care atestă fără dubiu calitățile pe care trebuie să le îndeplinească apa de băut.
Și atunci de ce dezinfecția apei este un subiect de controversă astfel încât cădem în ispita consumului de apă din izvoarele României neîmblânzite? De ce la fântâni lăudate se adună lume care își umple sârguincios pet-uri cu apă bună? De ce există tentația de a consuma apa din diverse izvoare așa zise izolate? Este curentul eco bio atât de convingător sau vorbim mai degrabă de lipsa de educație?
Nu ne propunem să dărâmăm mituri dar putem clarifica anumite aspecte. Apa din fântâni provine din pânza freatică iar aceasta este ușor de infestat datorită foselor septice, a chimicalelor din pesticide și insecticide. Astfel, pe orice parte ai încerca să aduci contraargumente, dezinfecția apei din fantani devine absolut necesară.
Cât despre apa de izvor curată, chiar nu poți anticipa ce stână sau adăpost de animale se află în amonte de punctul de colectare a apei. Deci și în acest caz, dezinfecția apei de izvor este absolut necesară.
Un exemplu interesant este dat de apa consumată în parcul național în care se află situl Macciu Picchu. Deși doar 500 de persoane pot intra zilnic în acest areal imens și extrem de izolat, consumul apei ca atare din izvoarele care abundă în zonă este absolut interzis de către guvernul peruan.
Dezinfecția apei se face obligatoriu prin fierbere (în măsura în care combustibilul pentru fierbere este cărat efectiv de către porteri zeci de kilometrii pe pantele abrupte).
Contrar argumentelor de bun simț în favoarea procesului de dezinfecție a apei, consumul de apă din surse netratate este o realitate a acestui secol. Este acuzat mirosul de Clor datorat supraclorinării sau clorinării defectuoase; sunt aduși în discuție produșii reziduali de tipul trihalometanilor, cloriților și cloraților care sunt dăunători pentru sănătate și care apar în urma dezinfecției apei cu cloramină sau Clor. Dar există variante moderne de dezinfecție a apei, inclusiv cu dioxid de clor, aplicații în care aceste dezavantaje dispar.
Și dacă tot am adus în discuție consumul apei din fântâni sau izvoare, poate nu ar fi de neglijată nici discuția despre recipienții de plastic în care este depozitată această apă. Cât de curate și dezinfectate sunt aceste pet-uri și de ce apa stocată în ele se strică? Poate pentru că recipienții sunt deja contaminați sau murdari la propriu sau apa este infectată cu e coli sau alte bacterii patogene! Dar asta este o cu totul altă discuție.
Poate este momentul să depășim situațiile idilice în care s-au aflat bunicii sau străbunicii noștri care consumau apă din izvor. Generațiile de azi nu mai au un sistem imunitar atât de călit (suntem poporul european care se spală cel mai mult pe mâini) și parcă nici izvorul nu mai e cea a fost.
